Cele mai bune baterii auto in 2021
Cele mai bune baterii auto in 2021
Nu de fiecare dată trebuie să aștepți până în momentul în care mașina nu mai pornește pentru a cumpăra o baterie nouă dar asta e ceea ce majoritatea oamenilor fac.
De obicei, ar trebui să schimbi bateria mașinii o dată sau de două ori pe toată viața mașinii ori fiindcă s-a învechit ori a fost încărcată și descărcată de prea multe ori încât s-a defectat.
Dacă este prima dată când trebuie să schimbi bateria mașinii, să găsești una bună nu este o sarcină așa de ușoară precum pare așadar, ar trebui să iei în considerare următoarele aspecte:
compatibilitatea cu mașina, ar trebui să consulți cartea tehnică a mașinii, inainte de a cumpăra o baterie nouă deoarece datele din aceasta ar trebui să corespundă cu dimensiunile și amperajul bateriei, în caz contrat va rezulta incompatibilitatea bateriei cu mașina pe care o deții;
tipologia, bateriile pot fi de două tipuri, cu acid sau alkaline. Cele alkaline se folosesc extrem de rar iar cele cu acid se împart în două subcategorii, cu electrolit lichid ce necesită mentenanță periodică și cu electrolit gelificat ce nu necesită mentenanță iar recomandat este să alegem o baterie compatibilă cu electrolit gelificat pentru a evita acea mentenanță;
capacitatea, aceasta reprezintă posibilitatea de stocare a dispozitivului și bateria trebuie aleasă în funcție de alternanța vehiculului;
polaritatea, este poziția bornelor și poate fi pozitiv-dreapta sau pozitiv-stânga, majoritatea automobilelor fabricate de europeni este pozitiv dreapta, la cele japoneze se mai întâlnește și pozitiv-stânga;
tensiunea, de obicei la mașinile mai mici este de 12V dar la SUV-uri sau camioane, este necesară tensiunea de 24V;
dimensiunile, ele trebuie respectate cu cea mai mare strictețe atunci când achiziționăm un acumulator nou și se pot afla din manualul vehicului.Cele mai bune baterii auto in 2021
Bateria auto Varta Black 556400048 C14

Avantaje:
- Dimensiuni mici, este făcută pentru mașinile mai mici
- Se reîncarcă rapid
- Dispune de PowerFrame
Dezavantaje:
- Capacitate mică
Bateria Varta Black este concepută pentru mașinile care necesită o putere mai mică a bateriei dar care au nevoie de o pornire superioară și fiabilitate foarte bună. Aceasta are puterea de pornire la rece de 100%, dispune de PowerFrame pentru o durată de viață mai lungă și o conductivitate optimă și se reîncarcă rapid. Aceasta are o tensiune de 12V, utilă pentru automobilele mai mici, un amperaj de 56AH și o polaritate normală în europa, pozitiv dreapta iar ca dimensiuni aceasta are mărimile de 242x175x190mm.
Baterie auto Macht

Avantaje:
- Capacitate bună
- Protecție împotriva scurtcircuitării
- Dispune de tehnologie Ca-Ca, cu metal expandant
Dezavantaje:
- Nu este de la o firmă foarte cunoscută și nu întotdeauna inspiră încredere
Bateria auto Macht dispune de proprietăţi care împiedică scurgerea de electrolit, asigură întoarcerea vaporilor de acid în celule şi împiedică scurtcircuitarea prin separatori din polietilenă. Aceasta are o tehnologie Ca-Ca, cu metal expandant şi garantează o utilizare fără întreţinere. Capacitatea acesteia este de 75AH și o tensiune de 12V cu polaritate pozitiv-dreapta iar dimensiunile ei sunt de 278x175x175.
Baterie auto Bosch S5 0092S50080

Avantaje:
- Durata ei de viaţă este foarte bună mulţumită şi aliajului din argint
- Dispune de mâner foarte folositor
- Înălţime acceptată de sistemul european
Dezavantaje:
- Nu poate fi folosită la maşinile pe motorină
Cele mai bune baterii auto in 2021
Bosch S5 este una foarte fiabilă şi puternică şi are dimensiunile de 278x175x190, înălţimea de 19cm fiind acceptată de sistemul european. Capacitatea de 77AH şi aliajul de argint îi permite compatibilitatea cu autotorismele de ultimă generaţie cu motor diese şi regim de lucru proporderent urban. Aceasta are o tensiune de 12V şi fixare B13 iar dacă doreşti să o transporţi undeva, să o încarci, aceasta dispune de un mâner ergonomic ce oferă un confort sporit în timpul deplasării acesteia.
Recomandat de echipa Examinat.ro:
Baterie auto Varta Silver 577400078 E44

Avantaje:
- Are o capacitate excelentă
- Dimensiuni corespunzătoare pentru majoritatea vehiculelor
- Dispune de PowerFrame
- Funcţionează fără probleme şi la rece
Dezavantaje:
- Preţ relativ mare
Deoarece maşinile mai noi sunt foarte pretenţioase, bateria Varta Silver este ultrafiabilă şi depăşeşte toate cerinţele impuse, are o capacitate de pornire la rece superbă iar tehnologia PowerFrame pentru o durată de viaţă îndelungată. Aceasta are o capacitate de reîncărcare foarte bună, este rezistentă la coriziune şi oferă performanţe excepţionale pe o durată mare de timp. Dimensiunile sale sunt de 278x175x190, ideale pentru cerinţele sistemului european, amperajul este de 77AH iar tensiunea este de 12V.
Lasă un răspuns